Ziua a opta
După șapte zile de pregătire, sosește ziua a opta, iar Aharon pășește înainte pentru a-și începe slujirea ca mare preot. Urmând îndrumările lui Moșe (Moise), el aduce jertfe pentru sine și pentru popor, căutând ispășire și binecuvântare chiar la începutul vieții sanctuarului. Moșe și Aharon binecuvântează poporul, iar slava lui Dumnezeu se arată întregii națiuni. Apoi iese foc dinaintea lui Dumnezeu și mistuie jertfele de pe altar, iar poporul strigă de bucurie și cade cu fața la pământ. Cerul însuși a răspuns, iar Mișkanul (Tabernacolul) se umple de prezența divină.
Un foc străin
În mijlocul acestei bucurii, cei doi fii mai mari ai lui Aharon, Nadav și Avihu, își iau cădelnițele și aduc înaintea lui Dumnezeu un foc străin, care nu fusese poruncit. Iese din nou foc dinaintea lui Dumnezeu, dar de data aceasta îi mistuie, iar ei mor chiar în sanctuarul pe care îl slujeau. Moșe îi spune fratelui său că Dumnezeu vorbise despre a fi sfințit prin cei mai apropiați de El. În fața unei pierderi de nedescris, Aharon tace, iar tăcerea lui este un răspuns mai adânc decât orice cuvinte.
În urma durerii
Trupurile tinerilor sunt duse în afara taberei, iar lui Aharon și fiilor săi rămași, Elazar și Itamar, li se spune să își continue îndatoririle sfinte, în loc să întrerupă cea dintâi zi a sanctuarului cu jelire în văzul tuturor. Dumnezeu poruncește ca preoții să nu intre niciodată în sanctuar după ce au băut vin, ca să poată deosebi sfântul de obișnuit și să învețe poporul limpede. Se ivește apoi o neînțelegere despre o jertfă care fusese arsă, nu mâncată, iar când Aharon își lămurește temeiul în această zi de durere, Moșe îi primește cuvintele. Chiar și în mijlocul durerii, slujirea lui Dumnezeu se împlinește cu limpezime și cu grijă.
Curat și necurat
Parașa se îndreaptă către legile despre ce animale poate mânca poporul lui Israel. Dintre animalele de uscat, sunt îngăduite doar cele care rumegă și au copita pe deplin despicată, iar Tora numește viețuitoare cunoscute care poartă un singur semn, dar nu și pe celălalt. Cele care trăiesc în apă trebuie să aibă înotătoare și solzi ca să poată fi mâncate, se dă o listă de păsări oprite și se arată rânduielile pentru insectele zburătoare. Aceste deosebiri fac din masa de zi cu zi un loc în care sfințenia este împlinită.
Un popor sfânt
Tora arată amănunțit cum atingerea de stârvurile anumitor viețuitoare aduce necurăție, ajungând până la vasele și cuptoarele unei gospodării, și vorbește despre micile vietăți care se târăsc pe pământ. Prin toate acestea trece o singură chemare: poporul să se sfințească și să fie sfânt, pentru că Dumnezeu este sfânt. Capitolul se încheie numindu-și propriul rost, acela de a deosebi între necurat și curat și între viețuitoarea care poate fi mâncată și cea care nu poate. Sfințenia, învață parașa, se zidește nu doar în clipe mărețe, ci în alegerile obișnuite ale fiecărei zile.