Focul necurmat
Parașa se deschide cu ola, jertfa arsă care se înalță în întregime către Dumnezeu pe altar. Kohenul (preotul) se îmbracă în veșminte de in în fiecare dimineață pentru a ridica cenușa, iar un al doilea rând de veșminte o duce într-un loc curat, în afara taberei. Mai presus de toate, Tora poruncește ca focul de pe altar să ardă necurmat și să nu se stingă niciodată, fiind hrănit cu credincioșie zi după zi. Această flacără neîntreruptă devine o imagine a devotamentului statornic, slujirea tăcută și constantă care stă la temelia fiecărui moment solemn al închinării.
Grânele și darul lor
Urmează apoi legile minhei, jertfa de mâncare din făină aleasă și untdelemn. Un pumn este ars pe altar, iar restul este mâncat de kohanim ca pâine preasfântă în incinta sacră. Tora descrie și jertfa deosebită pe care Aharon și fiecare mare preot de mai târziu o aduc în ziua în care își încep slujirea, o jertfă de grâne dăruită în întregime lui Dumnezeu, nu mâncată. În aceste daruri, cele mai umile ingrediente, făina și untdelemnul, devin un mijloc de apropiere.
Păcat și vină
Tora se îndreaptă către hatat și așam, jertfele care refac legătura unei persoane cu Dumnezeu după o greșeală sau după folosirea nepotrivită a lucrurilor sfinte. Ea învață unde este înjunghiată fiecare, cum se pune sângele ei și ce părți pot mânca preoții. Vasele care absorb jertfa trebuie curățate cu grijă sau sparte, păzind sfințenia a ceea ce a atins altarul. Aici ispășirea nu este ceva abstract: ea se împlinește prin fapte atente și concrete, care refac ceea ce a fost stricat.
Mulțumire și pace
Șelamim, jertfa de pace, este împărțită între altar, preoți și cel care o aduce, o masă mâncată cu bucurie înaintea lui Dumnezeu. Forma ei cea mai personală este toda, jertfa de mulțumire adusă de cineva scăpat dintr-o primejdie sau dintr-o boală și care dorește să își arate recunoștința. Tora rânduiește câtă vreme poate fi mâncată carnea și oprește mâncarea anumitor grăsimi și a oricărui fel de sânge, iar pieptul și coapsa dreaptă le dă preoților ca parte a lor. Recunoștința, aici, este menită deopotrivă să fie sărbătorită și împărtășită.
Șapte zile de consacrare
În capitolul de încheiere, Moșe adună întreaga obște și împlinește porunca lui Dumnezeu de a consacra preoția. Îl îmbracă pe Aharon în veșmintele marelui preot, unge cu untdelemn Mișkanul și vasele lui și aduce taurul și berbecii învestiturii. Pune sânge pe urechea, degetul mare de la mână și degetul mare de la picior ale lui Aharon și ale fiilor săi, închinând astfel puterea lor de a asculta, de a lucra și de a umbla în slujba lui Dumnezeu. Timp de șapte zile ei rămân la intrarea Cortului Întâlnirii, făcând tot ce a poruncit Dumnezeu, gata acum să înceapă.