O lege dincolo de rațiune
Parașa începe cu legea parei aduma, junca roșie, ale cărei cenuși se amestecă cu apă ca să curețe pe oricine s-a făcut necurat prin atingerea unui mort. În chip ciudat, aceleași cenuși care curăță pe cel necurat îi fac necurați pe cei care le pregătesc. Tora numește aceasta un hok, un decret pe care îl urmăm fiindcă Dumnezeu îl poruncește, chiar și atunci când rostul lui ne depășește priceperea. Ea stă în fruntea parașei ca o lecție de încredere în Dumnezeu acolo unde rațiunea singură nu poate călăuzi.
Apele certei
Miriam moare la Kadeș, iar odată cu trecerea ei fântâna care însoțise poporul dispare, lăsându-i fără apă. Comunitatea se ceartă cu amărăciune cu Moșe și cu Aharon, care se întorc spre Dumnezeu după ajutor. Dumnezeu îi spune lui Moșe să vorbească unei stânci ca ea să dea apă, dar Moșe lovește în schimb stânca de două ori. Apa țâșnește ca toți să bea, însă fiindcă Moșe și Aharon nu L-au sfințit pe Dumnezeu în ochii poporului așa cum li se poruncise, Dumnezeu hotărăște că niciunul dintre ei nu va duce pe Israel în țară.
Un frate este pierdut
Israel îi cere regelui Edomului trecere pașnică prin țara sa, dar el refuză și iese împotriva lor cu o oaste puternică, așa că poporul se abate din drum. Călătorind mai departe, ei ajung la Muntele Hor, unde Dumnezeu îi spune lui Moșe că i-a venit vremea lui Aharon. Moșe își duce fratele pe munte și trece veșmintele preoțești fiului lui Aharon, Elazar (Eleazar), iar Aharon moare acolo în pace. Toată casa lui Israel îl jelește treizeci de zile, plângând pe blândul mare preot care a iubit și a urmărit pacea.
Șarpele de aramă
Când regele Aradului atacă și ia robi, Israel face un jurământ lui Dumnezeu și îl biruie. Dar curând poporul își pierde răbdarea pe drumul cel lung și vorbește împotriva lui Dumnezeu și a lui Moșe, plângându-se că le e scârbă de mana. Drept răspuns, Dumnezeu trimite șerpi veninoși ale căror mușcături aduc moartea, iar poporul își mărturisește păcatul și cere ușurare. Dumnezeu îi spune lui Moșe să facă un șarpe de aramă și să îl pună pe o prăjină, iar toți cei mușcați se uită la el și trăiesc, ridicându-și ochii și inimile înapoi spre Dumnezeu.
Cântări și biruințe
Starea se înseninează pe măsură ce Israel înaintează, iar poporul cântă un cântec de bucurie fântânii care le-a dat apă prin pustiu. Apropiindu-se de țară, ei îi cer lui Sihon, regele amoriților, trecere, iar când el atacă în schimb, Israel îl biruie și îi ia ținutul. Ei merg mai departe și îl cuceresc și pe Og, puternicul rege al Bașanului. Lectura se sfârșește cu poporul tăbărât în câmpiile Moavului, dincolo de Iordan, în fața Ierihonului, chiar în pragul Țării Făgăduinței.