Răzvrătirea se ridică
Korah, un văr al lui Moșe și al lui Aharon, duce o răzvrătire împreună cu Datan și Aviram din tribul lui Reuven și cu două sute cincizeci de conducători respectați ai comunității. Ei îi înfruntă pe Moșe și pe Aharon cu o învinuire îndrăzneață: întreaga adunare este sfântă, așadar de ce se ridică ei doi deasupra tuturor? Sub limbajul egalității se ascunde o râvnire după putere și preoție. Moșe cade cu fața la pământ, apoi propune o încercare prin care Însuși Dumnezeu să arate pe cine a ales.
Încercarea cădelnițelor
Moșe le spune lui Korah și adepților săi să ia fiecare câte o cădelniță, să o umple cu tămâie și să o aducă înaintea lui Dumnezeu dimineața, pentru ca Dumnezeu să facă cunoscut cine este cu adevărat sfânt. Apoi îi cheamă pe Datan și pe Aviram, dar ei refuză să vină și îi aruncă în schimb învinuiri amare. Moșe, care și-a dăruit întreaga viață acestui popor, este adânc îndurerat și stăruie că nu a luat niciodată nimic de la nimeni. Se pregătește terenul pentru o înfruntare care va lămuri provocarea o dată pentru totdeauna.
Pământul se deschide
A doua zi răzvrătiții se adună cu cădelnițele lor la intrarea Cortului. Moșe declară că, dacă acești oameni vor muri de o moarte obișnuită, atunci Dumnezeu nu l-a trimis, dar dacă pământul se va deschide ca să îi înghită, atunci ei L-au disprețuit pe Dumnezeu. Nici nu se rostesc bine cuvintele, că pământul se despică și înghite casa lui Korah împreună cu Datan și Aviram, în timp ce un foc mistuie pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâie. Cădelnițele lor sunt bătute într-o învelitoare pentru altar, o avertizare de-a pururi că niciun străin să nu îndrăznească să apuce preoția.
Urgie și mugur
În loc să fie potolit, poporul îi învinuiește pe Moșe și pe Aharon că au ucis pe urmașii lui Dumnezeu, iar o urgie ucigătoare izbucnește între ei. Aharon, la îndemnul lui Moșe, aleargă în mijlocul poporului cu tămâia sa și stă între cei morți și cei vii până când urgia se oprește. Apoi Dumnezeu lămurește blând întrebarea conducerii: toiagul fiecărui trib este pus în Sanctuar peste noapte, iar doar toiagul lui Aharon înmugurește și face migdale coapte. Toiagul este păstrat ca un semn care să potolească pentru totdeauna cârtirile.
Darurile preoției
Odată întărită preoția, Dumnezeu înfățișează îndatoririle și răsplățile celor care slujesc. Preoților li se încredințează paza Sanctuarului și li se dau părți din jertfe pentru gospodăriile lor. Leviții, care nu au parte de pământ, primesc zeciuielile poporului în schimbul slujbei lor, iar ei, la rândul lor, pun deoparte o zeciuială din ceea ce primesc, ca dar pentru preoți. Rolurile pe care Korah le poftise se dovedesc a fi nu privilegii de apucat, ci datorii sfinte, fiecare cu povara și cu binecuvântarea ei.