Cercetarea țării
Dumnezeu îi spune lui Moșe (Moise) să trimită doisprezece bărbați, câte un conducător din fiecare trib, să cerceteze țara Canaanului. Ei o străbat vreme de patruzeci de zile, văzându-i cetățile și oamenii și tăind un singur ciorchine de struguri atât de mare încât trebuie purtat pe o prăjină de doi bărbați. Țara este într-adevăr bogată, în care curge lapte și miere, întocmai cum făgăduise Dumnezeu. Iscoadele se întorc purtându-i rodul, iar întreaga națiune se adună să audă ce au aflat.
Vestea rea
Zece dintre iscoade recunosc că țara este mănoasă, dar stăruie că nu poate fi cucerită: cetățile sunt întărite, locuitorii sunt uriași, iar lângă ei iscoadele s-au simțit ca niște lăcuste. Doar Kalev (Caleb) și Yehoșua (Iosua) nu sunt de acord, îndemnând poporul să se încreadă că Dumnezeu îi va duce înăuntru. Kalev face mulțimea să tacă și declară că sunt pe deplin în stare să se suie și să ia țara. Dar cuvintele înspăimântătoare ale celor mulți au pus deja stăpânire pe inimile poporului.
O noapte de plâns
Poporul izbucnește în lacrimi, strigând că mai bine ar fi murit în Egipt și chiar propunând să numească un nou conducător care să îi ducă înapoi. Yehoșua și Kalev își sfâșie hainele și imploră națiunea să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, dar mulțimea amenință să îi ucidă cu pietre. Prezența lui Dumnezeu se arată la Cort, iar El vorbește despre a nimici poporul cu totul. Moșe mijlocește, făcând apel la răbdarea și la bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, și Îi cere să ierte așa cum a iertat de atâtea ori înainte.
Patruzeci de ani de rătăcire
Dumnezeu iartă poporul, dar hotărăște că generația care a lepădat țara nu va intra în ea. Pentru fiecare dintre cele patruzeci de zile petrecute de iscoade în țară, Israel va rătăci un an în pustiu, până când toată acea generație va trece. Doar Kalev și Yehoșua, care s-au încrezut în Dumnezeu, vor apuca să intre. Cele zece iscoade care au răspândit vestea rea mor într-o urgie, iar când un grup înfruntă hotărârea și încearcă să năvălească singur asupra țării, ei sunt doborâți. Visul intrării de îndată s-a spulberat, amânat pentru copiii care vor crește în pustiu.
Legi pentru țară
Lectura se îmblânzește în legi care presupun un viitor în țară, o făgăduință tăcută că povestea nu s-a sfârșit. Dumnezeu dă îndrumări pentru jertfele de vin și de făină care vor însoți sacrificiile și pentru punerea deoparte a unei părți din aluat, hala, atunci când se coace pâine. Există jertfe de ispășire pentru păcatele săvârșite din greșeală, fie de comunitate, fie de un singur om. Tora consemnează și cazul grav al unui om care adună lemne dinadins în Șabat, o amintire că sfințenia zilei nu trebuie luată în ușor.
Ciucurii amintirii
Parașa se sfârșește cu mițva țițitului, ciucurii pe care lui Israel i se poruncește să îi pună la colțurile veșmintelor, cu un fir de albastru între ei. Privind la ciucuri, omul trebuie să își amintească toate poruncile lui Dumnezeu și să le păzească, în loc să fie rătăcit de umblarea ochilor și a inimii. Venind chiar după eșecul iscoadelor, care au privit țara și și-au pierdut credința, țițitul învață un chip mai înțelept de a vedea. Acest pasaj a devenit al treilea paragraf al Șema, rostit în fiecare zi.