Sosirea lui Yițro
Parașa începe când Yițro, socrul lui Moșe și preot al Madianului, aude tot ce a făcut Dumnezeu scoțând pe Israel din Egipt. El călătorește ca să îl întâlnească pe Moșe în pustiu, aducând cu sine pe Țipora (Sefora), soția lui Moșe, și pe cei doi fii ai lor. Moșe iese să îl întâmpine cu căldură, iar cei doi împărtășesc toată povestea Exodului și minunile de la mare. Copleșit de bucurie, Yițro binecuvântează pe Dumnezeu, vestește că Dumnezeu este mai mare decât toate celelalte puteri și aduce jertfe, în timp ce bătrânii se adună să mănânce înaintea lui Dumnezeu.
Sfat înțelept
A doua zi, Yițro îl privește pe Moșe stând singur de dimineața până seara, judecând fiecare neînțelegere pe care i-o aduce poporul. El îl avertizează pe Moșe că această povară îi va istovi și pe conducător, și pe popor, și îl sfătuiește să numească oameni destoinici și temători de Dumnezeu ca judecători peste mii, peste sute, peste cincizeci și peste zeci. Acești judecători vor rezolva pricinile obișnuite, aducând la Moșe doar cazurile cele mai grele. Moșe îl ascultă pe socrul său și pune planul în lucrare, un model de conducere împărțită și durabilă, după care Yițro se întoarce în țara sa.
La munte
În a treia lună după ieșirea din Egipt, Israel ajunge în pustiul Sinai și își așază tabăra înaintea muntelui. Dumnezeu îl cheamă pe Moșe și oferă poporului o chemare neobișnuită: dacă vor păzi legământul Său, vor fi națiunea Sa de preț, o împărăție de preoți și un popor sfânt. Moșe coboară oferta, iar poporul răspunde într-un glas că vor face tot ce a spus Dumnezeu. Dumnezeu îi spune atunci lui Moșe să pregătească națiunea vreme de trei zile, spălându-și veșmintele și punând un hotar în jurul muntelui pe care nimeni nu are voie să îl treacă.
Tunet și foc
În a treia dimineață, muntele izbucnește în tunet, fulgere și un nor greu, cu un sunet lung de șofar crescând tot mai tare. Muntele Sinai este învăluit în fum, fiindcă Dumnezeu Se coboară peste el în foc, iar întregul munte se cutremură cu putere. Moșe conduce poporul cuprins de teamă afară din tabără, ca să stea la poalele muntelui, iar Dumnezeu îl cheamă pe Moșe sus, spre vârf. Tot Israelul așteaptă jos, în vreme ce sosește marea clipă a descoperirii.
Cele Zece Porunci
Dumnezeu rostește apoi Cele Zece Porunci de-a dreptul întregului popor. Cele dintâi se întorc spre Dumnezeu: să Îl cunoască pe Dumnezeul care i-a scos din Egipt, să nu se închine altor zei și să nu facă chipuri cioplite, să cinstească Numele lui Dumnezeu și să țină Șabatul ca zi sfântă de odihnă, amintind de facerea lumii. Celelalte se întorc unul spre altul: să cinstească pe tată și pe mamă și să se ferească de ucidere, de adulter, de furt, de mărturie mincinoasă și de a pofti ce este al aproapelui. În aceste zece rostiri, datoriile față de Dumnezeu și datoriile față de semeni stau împreună ca un singur legământ.
Apropierea
Copleșit de tunet, de șofar și de muntele fumegând, poporul tremură și se dă înapoi, rugându-l pe Moșe să vorbească el cu Dumnezeu în locul lor, ca să nu moară. Moșe îi liniștește, spunând că această teamă este menită să îi ferească de păcat, și apoi se apropie de întunericul gros unde este Dumnezeu. Acolo Dumnezeu îl învață că Israel nu are voie să își facă zei de argint sau de aur, ci are să slujească printr-un altar simplu de pământ. Parașa se încheie cu aceste dintâi îndrumări pentru închinare, o punte care duce de la înălțimile descoperirii înapoi în viața de fiecare zi.