Un dar din inimă
Dumnezeu îi spune lui Moșe (Moise) să cheme pe poporul lui Israel să aducă o contribuție, o teruma, pentru zidirea Sanctuarului, dar numai de la aceia pe care inima îi îndeamnă să dea. Materialele sunt multe: aur, argint și aramă, lână bogat vopsită și in subțire, păr de capră și piei de animale, untdelemn, mirodenii și pietre scumpe. Apoi Dumnezeu rostește inima întregii lucrări, ca poporul să Îi facă un Sanctuar în care El să poată locui printre ei. Locuința nu este de dragul lui Dumnezeu, care umple tot spațiul, ci pentru ca prezența Sa să poată fi simțită în mijlocul taberei.
Chivotul și heruvimii
Îndrumările încep cu vasul cel mai sfânt, Aronul (Chivotul), o ladă acoperită cu aur care va ține tablele legământului. Peste el se odihnește un capac de aur curat, încununat de doi keruvim (heruvimi), făpturi înaripate întoarse una spre alta cu simțământul unei îmbrățișări divine. Din spațiul dintre acești heruvimi, îi spune Dumnezeu lui Moșe, El va vorbi și va da poruncile Sale lui Israel. Acest vas cel mai lăuntric devine locul de întâlnire dintre Dumnezeu și poporul Său.
Masă și sfeșnic
Urmează Șulhanul (Masa), o masă de lemn de salcâm acoperită cu aur, pe care o pâine deosebită a prezentării este pusă înaintea lui Dumnezeu în toată vremea. În fața ei stă Menora (sfeșnicul), bătută dintr-un singur bloc de aur curat, cu o tulpină de mijloc și șase brațe făurite în cupe, gămălii și flori de migdal. Candelele ei au să dea lumină necurmat înăuntrul Sanctuarului. Împreună, masa și sfeșnicul umplu spațiul sfânt cu hrană și lumină.
Locuința însăși
Tora descrie apoi structura Mișkanului ca întreg. Frumoase covoare țesute de in și lână colorată sunt îmbinate într-o singură mare acoperitoare, peste care se așază covoare de păr de capră și apoi învelitori ocrotitoare de piei. Pereții sunt alcătuiți din scânduri drepte de salcâm îmbrăcate în aur, stând în tălpi de argint și ținute strâns de drugi orizontali. Bucată cu bucată, ia formă o locuință portabilă care poate fi așezată și purtată oriunde călătorește Israel.
Perdea și altar
Înăuntrul Sanctuarului, o perdea țesută anume, Parohetul (perdeaua despărțitoare), desparte încăperea cea mai lăuntrică unde se odihnește Chivotul, ca Sfânta Sfintelor. O a doua perdea atârnă la intrarea cortului însuși. Afară, în curtea deschisă, stă marele Mizbeah (altarul) de lemn de salcâm îmbrăcat în aramă, cu coarne la colțuri și cu toate uneltele pentru jertfe. Aici, înaintea locuinței, se va face slujba jertfei.
Curtea
În sfârșit, Tora rânduiește hațerul, curtea care înconjoară Mișkanul. Pânze de in subțire, ținute în sus de stâlpi așezați în tălpi, închid un dreptunghi sfânt, cu o perdea slujind drept poartă. Acest hotar desparte pământul sfânt de spațiul obișnuit al taberei, dând Sanctuarului o așezare demnă. Cu curtea rânduită, planul unui loc unde cerul și pământul se pot întâlni este desăvârșit.