De la familie la neam
Cartea începe înșirând numele fiilor lui Yaakov care au coborât în Egipt, șaptezeci de suflete cu totul. Acea generație moare, dar copiii lui Israel sunt roditori și se înmulțesc până umplu țara. Apoi se ridică un rege nou care nu l-a cunoscut pe Yosef (Iosif), și temându-se de numărul lor tot mai mare, îi robește cu muncă zdrobitoare, silindu-i să zidească cetățile de provizii Pitom și Ramses. Totuși, cu cât Egiptul îi asuprește mai mult, cu atât poporul crește mai mult, până când egiptenii ajung să se îngrozească de ei.
Decretul crud al Faraonului
Hotărât să frângă poporul, Paro poruncește moașelor evreiești, Șifra și Pua, să ucidă fiecare băiat la naștere. Dar moașele se tem de Dumnezeu mai mult decât se tem de rege, și lasă copiii să trăiască, așa că Dumnezeu le răsplătește cu case ale lor. Nemulțumit, Paro dă un decret întregului său neam: fiecare băiat evreu să fie aruncat în Nil, în vreme ce fetele pot trăi. Umbra acestui decret cumplit atârnă peste nașterea chiar a copilului care va ajunge izbăvitorul lui Israel.
Scos din apă
Un bărbat și o femeie din tribul lui Levi au un fiu, și văzând cât de frumos este, mama îl ascunde trei luni. Când nu-l mai poate ascunde, îl pune într-un coș impermeabil printre trestiile de la marginea râului. Însăși fiica lui Paro coboară să se scalde, găsește coșul și i se face milă de pruncul care plânge, deși îl recunoaște ca pe un copil evreu. Sora pruncului, Miriam, care privea din apropiere, se oferă să găsească o doică evreică și aduce cu iscusință pe însăși mama copilului, iar odată ce el crește, prințesa îl numește Moșe și îl crește ca pe fiul ei în palat.
Surghiun în Midian
Când Moșe se face mare, iese la poporul său și vede un egiptean bătând un rob evreu, și uitându-se în jur, îl doboară pe egiptean și îl ascunde în nisip. A doua zi încearcă să oprească doi evrei care se bat, și unul dintre ei îl batjocorește, întrebând dacă Moșe are de gând să-l ucidă cum l-a ucis pe egiptean. Înțelegând că fapta este cunoscută, și cu Paro căutându-i viața, Moșe fuge în țara Midian, unde apără fiicele preotului Yitro (Ietro) la o fântână și le adapă turma. Se căsătorește cu fiica lui Yitro, Țipora (Sefora), și are un fiu numit Gherșom, în vreme ce în Egipt vechiul rege moare, iar poporul strigă sub robia sa, și Dumnezeu îl aude și își amintește de legământul Său.
Tufișul aprins
Păstorind turma lui Yitro, Moșe ajunge la Horev (Horeb), muntele lui Dumnezeu, și vede un tufiș care arde cu foc, dar nu se mistuie. Din mijlocul tufișului Dumnezeu îi cheamă numele, îi spune să-și scoată sandalele pentru că locul este sfânt, și i se descoperă ca Dumnezeul lui Avraham (Avraam), Yițhak (Isaac) și Yaakov. Dumnezeu vestește că a văzut suferința poporului Său și îi va scoate din Egipt spre o țară bună și întinsă în care curge lapte și miere, și îl trimite pe Moșe la Paro ca să-i elibereze. Când Moșe întreabă cu ce nume să vorbească despre El, Dumnezeu răspunde cu cuvintele tainice Ehyeh Așer Ehyeh, Voi Fi Ceea Ce Voi Fi, Dumnezeul părinților lor care acum lucrează să-i izbăvească.
Un sol fără voie
Moșe șovăie, spunând că poporul nu-l va crede, așa că Dumnezeu îi dă trei semne: toiagul său se preface într-un șarpe și înapoi, mâna sa se face leproasă și se vindecă, iar apa din Nil se preface în sânge. Totuși Moșe se împotrivește că este greoi la vorbă și nu un om al cuvintelor, până când Dumnezeu, oarecum nemulțumit, îl rânduiește pe fratele său Aharon (Aaron) să vorbească în locul lui. Moșe își ia rămas bun de la socrul său Yitro și pornește spre Egipt cu toiagul lui Dumnezeu în mână. Dumnezeu îl avertizează că inima lui Paro va fi împietrită, și că trebuie să-i spună lui Paro că Israel este fiul întâi născut al lui Dumnezeu, pe care trebuie să-l elibereze, altfel își va pierde propriul întâi născut.
Întoarcerea la Faraon
Aharon iese să-l întâmpine pe Moșe, și împreună strâng bătrânii lui Israel, unde Aharon repetă cuvintele lui Dumnezeu și face semnele, iar poporul crede și se pleacă în închinare că Dumnezeu și-a amintit de ei. Moșe și Aharon stau apoi înaintea lui Paro și rostesc cererea lui Dumnezeu de a-i lăsa poporul să plece, dar Paro își bate joc, întrebând cine este acest Dumnezeu ca el să-i dea ascultare, și refuză. În schimb face robia și mai crudă, poruncind poporului să-și strângă singur paiele, producând totuși același număr de cărămizi, și când rămân în urmă supraveghetorii lor sunt bătuți. Supraveghetorii se întorc cu amărăciune împotriva lui Moșe și Aharon, iar Moșe strigă către Dumnezeu, care răspunde că acum Moșe va vedea ce va face El, căci cu mână tare Paro va fi silit să-i lase să plece.