Urmărește dreptatea
Moșe (Moise) poruncește poporului să numească judecători și dregători la toate porțile lor și să judece cu adevărată neprihănire, neluând mită și nearătând părtinire. El dă îndemnul răsunător care devine o deviză a vieții evreiești: dreptate, dreptate să urmărești. Alături de tribunale cinstite, el oprește practicile idolatre care strică închinarea, cum ar fi sădirea de copaci sacri sau ridicarea de stâlpi lângă altarul lui Dumnezeu. Pentru cazurile cele mai grele, el întemeiază o curte înaltă la locul pe care Dumnezeu îl va alege, ale cărei hotărâri întreaga națiune trebuie să le urmeze, ca legea să rămână unită și limpede.
Regi și preoți
Moșe preîntâmpină ziua în care poporul va dori un rege ca neamurile din jurul lor și îngăduie acest lucru, punând totodată margini ferme puterii regale. Regele trebuie să fie ales de Dumnezeu dintre poporul său și nu trebuie să strângă cai, neveste sau argint și aur, nici să-și lase inima să se îngâmfe deasupra fraților lui. Mai presus de toate, el trebuie să-și scrie un sul al Torei și să citească din el toată viața, pentru ca și cârmuitorul să rămână un slujitor al legii lui Dumnezeu. Moșe descrie apoi pe preoți și pe leviți, care nu primesc teritoriu al lor, ci trăiesc din darurile poporului, căci Dumnezeu este moștenirea lor.
Profeți, nu vrăjitori
Moșe oprește poporul să imite felurile neamurilor de a căuta cunoașterea ascunsă: nicio jertfire de copii, nicio ghicire, vrăjitorie sau întrebare a morților, toate fiind urâciuni înaintea lui Dumnezeu. În locul acestora, Dumnezeu făgăduiește să ridice dintre popor un profet ca Moșe, unul care va rosti cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, iar poporul trebuie să-l asculte. Moșe lămurește cum se deosebește un profet adevărat de unul mincinos: dacă vorba unui profet nu se împlinește, el nu a vorbit în numele lui Dumnezeu și nu trebuie de el să te temi. Israel trebuie să caute călăuzire nu din magie, ci de la solii lui Dumnezeu.
Orașele de refugiu
Moșe poruncește poporului să pună deoparte orașe de refugiu, ușor de ajuns, unde cel care ucide din întâmplare poate fugi și fi la adăpost de ruda răzbunătoare până când pricina este judecată. El are grijă să deosebească pe ucigașul fără voie, care merită ocrotire, de ucigașul cu bună știință, care nu poate cere niciun refugiu. El oprește mutarea semnului de hotar al vecinului ca să-i fure pământul și așază legea martorilor: un lucru stă în picioare numai pe mărturia a doi sau trei, iar un martor mincinos și viclean suferă chiar pedeapsa pe care a căutat să o aducă asupra altuia. Aceste legi înconjoară deopotrivă viața și averea cu ocrotiri grijulii.
Mersul la război
Întorcându-se la război, Moșe spune poporului să nu se teamă de un dușman mai mare decât ei, căci Dumnezeu, care îi scoate din Egipt, merge cu ei. Un preot uns pentru luptă se adresează oștirii, iar dregătorii trimit acasă pe orice bărbat care a zidit o casă nouă, a sădit o vie sau s-a logodit cu o femeie, dar nu a apucat încă să se bucure de ele, împreună cu oricine a cărui frică s-ar putea răspândi la ceilalți. Când se apropie de un oraș depărtat, Israel trebuie mai întâi să ofere condiții de pace înainte de a-l împresura, și chiar în război nu au voie să taie pomii roditori din jurul unui oraș, căci pomii nu sunt dușmanul. Războiul este mărginit aici de milă și de cumpătare.
Crima nedezlegată
Parașa se încheie cu un rit tulburător pentru un trup găsit ucis în câmp deschis, fără ca nimeni să știe cine este vinovat. Bătrânii orașului cel mai apropiat de trup aduc o vițea într-o vale nelucrată, îi frâng gâtul și își spală mâinile deasupra ei, mărturisind că nu au vărsat acest sânge și nu au stat deoparte când s-a întâmplat. Ei se roagă pentru ispășire, ca vina sângelui nevinovat să nu apese asupra comunității. Chiar și o moarte fără ucigaș cunoscut, învață Moșe, nu are voie să treacă neluată în seamă, căci fiecare viață omenească cere o dare de seamă.