Rugămintea lui Moșe
Parașa începe cu Moșe (Moise) revărsându-și inima înaintea lui Dumnezeu, rugându-se să i se îngăduie să treacă Iordanul și să vadă țara cea bună cu propriii ochi. Dumnezeu îi răspunde că nu poate trece, căci hotărârea rămâne, dar îi spune să urce pe vârful muntelui și să privească țara în toate zările. Moșe urmează să-și predea conducerea lui Yehoșua (Iosua) și să-l întărească pentru ce îl așteaptă. Chiar și cel mai mare profet al lui Israel primește că propria lui călătorie se sfârșește aici, învățând poporul că credincioșia nu înseamnă întotdeauna să primim tot ce ne dorim.
Păzește legământul
Moșe îndeamnă poporul să asculte legile pe care le învață și să nu adauge nimic la ele și să nu ia nimic, căci păzirea lor cu credincioșie este înțelepciunea lor în ochii neamurilor. Le amintește de ziua când stau la Horev (Horeb) și aud glasul lui Dumnezeu din foc, dar nu văd niciun chip sau formă, o avertizare să nu-și facă niciodată idoli și să nu se închine soarelui, lunii sau stelelor. Dacă într-o zi se vor strica și vor fi împrăștiați printre neamuri, el făgăduiește că, atunci când Îl vor căuta pe Dumnezeu din toată inima, Îl vor găsi, căci Dumnezeu este milostiv și nu va uita legământul cu strămoșii lor. Moșe pune deoparte trei orașe de refugiu la răsărit de Iordan și apoi se pregătește să reia chiar inima legii.
Cele Zece Porunci
Moșe adună întregul Israel și repetă Aseret HaDibrot (Cele Zece Porunci), cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit la Sinai în mijlocul focului, al norului și al întunericului gros. Își amintește cum poporul tremură la sunetul glasului lui Dumnezeu și cere ca numai Moșe să se apropie ca să primească restul, făgăduind să facă tot ce poruncește Dumnezeu. De la închinarea numai lui Dumnezeu și păzirea Șabatului până la cinstirea părinților și oprirea de a fura, a ucide sau a pofti, aceste zece cuvinte alcătuiesc temelia legământului. Moșe povestește cum Dumnezeu încuviințează cererea poporului și dorește ca ei să păstreze mereu această evlavie în inimile lor.
Șema
Moșe învață apoi cuvintele care devin mărturisirea zilnică de credință a lui Israel: Ascultă, Israele, Dumnezeu este Dumnezeul nostru, Dumnezeu este Unul. El poruncește poporului să-L iubească pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea lor și să țină mereu aceste cuvinte înaintea lor. Ei trebuie să le învețe cu stăruință copiii, să vorbească despre ele acasă și pe drum, să le lege ca tefilin pe braț și pe cap și să le scrie pe ușorii caselor lor ca mezuza. În câteva versete scurte, Moșe preface legământul în ceva țesut prin fiecare ceas al vieții obișnuite.
Adu-ți aminte în țară
Privind înainte la belșugul care îi așteaptă, Moșe avertizează poporul să nu-L uite pe Dumnezeu odată ce se vor bucura de orașe pe care nu le-au zidit și de vii pe care nu le-au sădit. Ei nu trebuie să-L pună la încercare pe Dumnezeu așa cum au făcut în pustiu, ci să facă ce este drept și bun în ochii Săi. Când copiii lor vor întreba în vremea ce va veni ce înseamnă aceste legi, ei trebuie să răspundă istorisind povestea ieșirii din Egipt, cum Dumnezeu îi scoate din Egipt cu mână puternică pentru a le da această țară. Recunoștința și memoria, învață Moșe, sunt cea mai sigură pază împotriva mândriei și a uitării.
Un popor de preț
Moșe se întoarce către neamurile pe care Israel le va întâlni în țară, poruncind poporului să nu se încuscrească cu cei care slujesc idolilor și să nu se lase atras după dumnezeii lor. Le amintește că sunt sfinți pentru Dumnezeu, aleși dintre toate popoarele pământului ca să fie neamul Său de preț, nu fiindcă sunt cei mai numeroși, ci fiindcă Dumnezeu îi iubește și ține jurământul făcut strămoșilor lor. Dumnezeu este credincios, răsplătindu-i pe cei care Îl iubesc și cerând socoteală celor care Îl resping. Pe această notă de alegere și dragoste, parașa se încheie.