Flacăra veșnică
Parașa se deschide cu o poruncă pentru popor de a aduce untdelemn de măsline curat, stors, pentru lumina Sanctuarului. Aharon și fiii săi sunt însărcinați să aprindă acest ner tamid, candela necurmată, ca ea să ardă de seara până dimineața în Cortul Întâlnirii. Flacăra statornică stă chiar în afara perdelei care desparte Chivotul, un semn neîncetat al apropierii lui Dumnezeu. Îngrijirea ei devine una dintre cele dintâi și mai dăinuitoare datorii ale preoției.
Veșminte de slavă
Dumnezeu poruncește apoi ca veșminte deosebite să fie făcute pentru Aharon și fiii săi, țesute de meșteri iscusiți pentru cinste și pentru frumusețe. Aharon, care va sluji ca Kohen Gadol (Marele Preot), primește opt veșminte, în timp ce fiii săi primesc câte patru fiecare. Între ele sunt efodul, un veșmânt țesut din aur, albastru, purpuriu și stacojiu; mantia de un albastru ceresc, împrejmuită de clopoței de aur și rodii de pânză care sună când el se mișcă; și o bandă de aur pe frunte, gravată cu cuvintele Sfânt pentru Dumnezeu. Aceste haine nu sunt o simplă podoabă: ele îl însemnează pe cel care le poartă drept pus deoparte pentru slujba sfântă și dau frumusețe închinării lui Dumnezeu.
Pieptarul
Cel mai migălos veșmânt este hoșenul, pieptarul judecății, purtat peste inimă. În el sunt așezate douăsprezece pietre scumpe în patru rânduri, fiecare gravată cu numele uneia dintre triburile lui Israel, astfel încât Aharon poartă tot poporul înaintea lui Dumnezeu ori de câte ori intră în locul sfânt. Împăturite în pieptar sunt Urim și Tumim, prin care se poate căuta călăuzirea lui Dumnezeu în clipe de mare hotărâre a națiunii. În acest fel Kohen Gadol nu stă niciodată singur: el poartă întreaga națiune pe inima sa.
Șapte zile de sfințire
Dumnezeu descrie apoi ceremonia migăloasă care îi va așeza pe Aharon și pe fiii săi în preoție. Vreme de șapte zile ei sunt spălați, îmbrăcați în veșmintele lor și unși cu untdelemn, iar jertfe sunt aduse ca să curețe altarul și să facă ispășire pentru ei. Sânge este pus pe urechea, pe degetul mare al mâinii și pe degetul mare al piciorului fiecărui preot, închinând auzul, fapta și pasul lor slujbei lui Dumnezeu. Prin acest rit de o săptămână, fiii lui Aharon sunt prefăcuți în slujitori vrednici să se apropie de cele sfinte.
Jertfa zilnică
Parașa se întoarce spre jertfa care va ancora fiecare zi în Sanctuar: un miel adus în fiecare dimineață și un al doilea miel în fiecare după-amiază, împreună cu făină, untdelemn și vin. Această jertfă necurmată, korban tamid, încadrează ritmul închinării din zori până în amurg. Dumnezeu făgăduiește că prin această slujbă Se va întâlni cu Israel și va locui în mijlocul lor, și că ei Îl vor cunoaște ca pe Dumnezeul care i-a scos din Egipt. Scopul întregului Sanctuar strălucește aici: nu clădirea de dragul ei, ci un Dumnezeu care alege să locuiască în mijlocul poporului Său.
Altarul de aur
În sfârșit, Dumnezeu poruncește facerea unui mic altar de aur pentru tămâie, ca să stea înăuntrul Sanctuarului, înaintea perdelei Chivotului. În fiecare dimineață și seară, pe când Aharon îngrijește candelele, el arde tămâie mirositoare pe el, înălțând un nor tăcut de închinare alături de lumină. O dată pe an, colțurile lui primesc o ispășire deosebită de Yom Kippur, însemnându-l ca preasfânt. Cu acest altar, îndrumările pentru Sanctuar și slujba lui se apropie de desăvârșire.