Mai întâi Șabatul
Moșe adună întreaga comunitate și, înainte ca vreo scândură să fie ridicată, le amintește de Șabat. Șase zile sunt date pentru muncă, dar a șaptea este sfântă, o zi de odihnă deplină în care până și munca sfântă a Sanctuarului trebuie să înceteze, și niciun foc nu are voie să fie aprins. Punând Șabatul mai întâi, Tora învață că zidirea pentru Dumnezeu nu calcă niciodată hotarele pe care Dumnezeu le-a pus. Sfințenia în timp vine înaintea sfințeniei în spațiu.
O inimă binevoitoare
Moșe cheamă pe oricine îl îndeamnă inima să aducă daruri pentru Sanctuar: aur, argint și aramă, lână bogat vopsită, in subțire, piei de animale, untdelemn, mirodenii și pietre scumpe. Bărbați și femei vin curgând înainte, femeile torcând fir cu propriile lor mâini, iar căpeteniile aducând pietrele scumpe și untdelemnurile costisitoare. Fiecare dar este o ofrandă de bunăvoie, dată din dragoste mai degrabă decât din datorie. O națiune de curând înmuiată în păcat descoperă acum bucuria de a dărui pentru ceva sfânt.
Înțelepciune spre a zidi
Moșe vestește că Dumnezeu i-a ales pe Bețalel (Bețaleel) și pe Oholiav (Oholiab), umplându-i cu înțelepciune, pricepere și meșteșug, și cu darul de a-i învăța pe alții. Lucrători iscusiți se strâng în jurul lor și se apucă de fiecare parte a Sanctuarului. Atât de neîncetat dăruiește poporul, încât meșterii îi spun lui Moșe că este deja mai mult decât destul, iar el trebuie să trimită veste prin toată tabăra ca dăruirea să se oprească. Este o problemă rară și frumoasă: o dărnicie care trebuie stăvilită.
Sanctuarul se înalță
Meșterii încep cu structura însăși. Ei țes marile covoare ale Mișkanului, le îmbină în acoperitori și așază deasupra perdelele ocrotitoare de păr de capră și piei. Scânduri de lemn stând drept, îmbrăcate în aur, sunt potrivite în tălpi de argint ca să alcătuiască pereții, iar o perdea bogat țesută, parohetul, este atârnată ca să despartă încăperea cea mai lăuntrică unde se va odihni Chivotul. Scândură cu scândură și perdea cu perdea, locuința ia formă.
Vase sfinte
Bețalel însuși făurește vasele cele mai sfinte. El zidește Chivotul de aur ca să țină tablele, capacul lui încununat de doi keruvim (heruvimi) cu aripi întinse, și făurește Masa de aur pentru pâinea prezentării și Menora de aur curat bătută dintr-o singură bucată. Face și altarul de aur pentru tămâie și amestecă untdelemnul sfânt al ungerii și tămâia mirositoare. Fiecare vas este lucrat cu grijă, gata pentru ziua în care Sanctuarul va prinde viață prin slujbă.
Altar și curte
Lucrarea se mută în afară, spre curte. Bețalel face marele altar de aramă pentru jertfe și ligheanul de aramă, făurit din oglinzile lustruite dăruite de femei. În jurul întregului Sanctuar el ridică o îngrăditură de pânze de in pe stâlpi, cu o perdea țesută drept poartă. Cu curtea desăvârșită, fiecare parte materială a Mișkanului stă acum gata să fie așezată la loc.