Refacerea drumului
Parașa se deschide cu Moșe (Moise), care consemnează, la porunca lui Dumnezeu, întregul drum al călătoriilor lui Israel de la Ieșirea din Egipt până la câmpiile Moavului (Moab). Patruzeci și două de popasuri sunt numite în ordine, fiecare însemnând un loc unde poporul s-a oprit, a tăbărât sau a îndurat greutăți de-a lungul lungilor ani din pustiu. Această însemnare scrisă stă ca o pomenire a întregii călătorii prin pustiu și a călăuzirii lui Dumnezeu la fiecare etapă a drumului. Privind înapoi peste tot traseul, cititorul vede o națiune purtată pas cu pas din robie spre marginea Țării Făgăduinței.
Curățirea Țării
Dumnezeu poruncește apoi poporului ca, odată ce trec Iordanul în Canaan, să alunge pe locuitorii lui și să nimicească idolii, altarele și înălțimile lor. Țara trebuie împărțită între triburi prin sorți, triburile mai mari primind mai mult, iar cele mai mici, mai puțin. Dumnezeu avertizează că oricare locuitori lăsați la locul lor vor deveni spini în coastele lui Israel și curse pentru credința lui, trăgând națiunea spre stricăciune. Porunca lămurește că așezarea în Țară nu este doar o cucerire fizică, ci și o răspundere duhovnicească.
Hotarele Țării
Dumnezeu așază hotarele Țării Canaanului, trasându-i marginile la miazăzi, la apus, la miazănoapte și la răsărit, astfel încât Israel să cunoască întocmai moștenirea pe care o primește. El îi rânduiește pe Elazar (Eleazar) preotul și pe Yehoșua (Iosua), fiul lui Nun, împreună cu un conducător ales din fiecare trib, ca să vegheze asupra împărțirii drepte a ținutului. Această trasare atentă preface o nădejde îndelung făgăduită într-o patrie concretă, cu hotare adevărate și cu îngrijitori numiți. Generația tăbărâtă la Iordan poate în sfârșit să își închipuie țara care o așteaptă.
Orașe de refugiu
Fiindcă tribului lui Levi nu i se dă niciun ținut al său, israeliților li se poruncește să dea leviților patruzeci și opt de cetăți răspândite printre toate triburile. Șase dintre acestea sunt puse deoparte ca orașe de refugiu, unde cel care ucide fără voie pe altul poate fugi la adăpost de neamul răzbunător al victimei. Tora deosebește limpede omorul cu bună știință, care aduce pedeapsa cu moartea, de uciderea din întâmplare, al cărei făptaș rămâne ocrotit în orașul de refugiu până la moartea Marelui Preot. Aceste legi cinstesc sfințenia fiecărei vieți omenești, înfrânând totodată pornirea spre răzbunare de unul singur.
Păstrarea moștenirii
Cartea Numerii se sfârșește întorcându-se la cele cinci fiice ale lui Țelofhad, al căror drept de a moșteni pământul tatălui lor fusese deja încuviințat. Conducătorii tribului lor se îngrijorează acum că, dacă surorile se mărită într-un alt trib, partea lor va fi pierdută pentru tribul strămoșesc pentru totdeauna. Dumnezeu întărește moștenirea fiicelor, dar hotărăște ca ele să se mărite în cadrul propriului trib, astfel încât pământul niciunui trib să nu treacă pentru totdeauna la altul. Surorile se mărită cu verii lor, moștenirile triburilor sunt păstrate, iar Sefer Bemidbar se închide cu Israel așezat lângă Iordan, gata să intre în Țară.