Greutatea unui jurământ
Moșe (Moise) învață pe căpeteniile triburilor legile jurămintelor, începând cu principiul că cel care face un jurământ sau o făgăduință nu trebuie să își calce cuvântul, ci să împlinească tot ce a spus. Tora înfățișează apoi cazurile limitate în care un jurământ poate fi desființat: un tată poate anula jurămintele fiicei sale tinere, iar un soț pe cele ale soției sale, dacă o face în ziua în care le aude. Rămase neînfruntate, cuvintele stau în picioare și leagă. Astfel parașa se deschide subliniind cât de serios tratează Tora vorbirea omenească și făgăduințele pe care le facem.
Războiul cu Midianul
Dumnezeu îi spune lui Moșe că, înainte de a muri, trebuie să ducă la capăt răzbunarea lui Israel împotriva Midianului pentru ademenirea de la Peor care a rătăcit pe atât de mulți. O mie de bărbați sunt luați din fiecare trib, douăsprezece mii cu totul, trimiși la luptă alături de Pinhas (Fineas) și de vasele sfinte. Ei biruie Midianul, doborând pe regii lui, iar printre cei uciși se află Bilam (Balaam), profetul al cărui sfat prinsese pe Israel în păcat. Războinicii se întorc cu robi, cu vite și cu o mare pradă.
Împărțirea prăzii
Moșe se mânie că ostașii au cruțat chiar femeile ale căror uneltiri au adus urgia și dă porunci ca deopotrivă războinicii și prada lor de metal să fie curățiți prin foc și apă. Prada uriașă este apoi împărțită în chip egal între cei care s-au luptat și restul comunității, cu o parte pusă deoparte ca dajdie pentru Dumnezeu și ca dar pentru leviți. În chip uimitor, căpeteniile dau de veste că niciun ostaș nu a fost pierdut în campanie. Din recunoștință, ei aduc aurul pe care l-au luat ca jertfă, o pomenire înaintea lui Dumnezeu pentru viețile care au fost cruțate.
O cerere de așezare
Triburile lui Reuven (Ruben) și Gad, care au turme uriașe de vite, bagă de seamă că ținuturile abia cucerite la răsărit de Iordan sunt numai bune pentru pășunat. Ei vin la Moșe și cer să își primească moștenirea acolo, în loc să treacă râul în Țara însăși. Moșe reacționează aspru, temându-se că vor să se ferească de războiul ce vine și să descurajeze pe frații lor, întocmai cum iscoadele frânseseră cândva hotărârea națiunii cu o generație înainte. El avertizează că părăsirea poporului acum ar putea aduce pieire asupra tuturor.
Un legământ de a trece
Cele două triburi lămuresc că nu doresc nicidecum să se ferească de luptă. Ei făgăduiesc să zidească staule pentru oi și cetăți pentru familiile lor, apoi să își trimită bărbații înarmați dincolo de Iordan drept avangardă a cuceririi, promițând să nu se întoarcă acasă până când fiecare trib nu își va fi primit partea. Liniștit, Moșe le încuviințează cererea cu această condiție și avertizează că nepăzirea ei ar fi un păcat împotriva lui Dumnezeu. Ținuturile Ghiladului și ale Bașanului sunt date lui Reuven, lui Gad și jumătății tribului lui Menașe (Manase), ale căror familii se așază și rezidesc cetățile ținutului.