Aceasta este binecuvântarea
Parașa începe spunându-ne că aceasta este binecuvântarea cu care Moșe, omul lui Dumnezeu, binecuvântează pe copiii lui Israel chiar înainte de moartea sa. El începe cu o imagine măreață a lui Dumnezeu ieșind de la Sinai, strălucind peste popor și apropiindu-Se în sfințenie. Își amintește că Moșe a dat lui Israel Tora ca o moștenire scumpă pentru toată adunarea, și că Dumnezeu a ajuns Împărat peste un popor unit. Cu aceste cuvinte încep binecuvântările de despărțire, oferite ca un dar de dragoste de la un conducător către neamul pe care l-a purtat.
Binecuvântarea triburilor
Moșe binecuvântează apoi triburile lui Israel unul câte unul, dând fiecăruia cuvintele lui. El cere viață pentru Reuven (Ruben) și ca glasul lui Yehuda (Iuda) să fie auzit și adus înapoi la poporul său. Laudă pe Levi pentru învățarea legii lui Dumnezeu și îngrijirea slujbei sfinte, numește pe Binyamin (Beniamin) cel iubit care se odihnește în siguranță lângă Dumnezeu și revarsă belșug deosebit peste Yosef (Iosif), binecuvântând țara lui cu cele mai alese daruri ale cerului și ale pământului. Zevulun (Zabulon) și Yisahar (Isahar) sunt binecuvântați în călătoriile și în corturile lor, Gad și Dan sunt asemuiți cu leii, Naftali (Neftali) este umplut de bunăvoința lui Dumnezeu, iar Așer este binecuvântat cu putere și belșug, muindu-și piciorul în untdelemn. Fiecare trib primește o binecuvântare potrivită firii și chemării sale.
Nimeni ca Dumnezeu
Binecuvântările se ridică spre un sfârșit triumfător. Moșe vestește că nu este nimeni ca Dumnezeu, care călărește pe ceruri ca să-Și ajute poporul și a cărui ființă veșnică este locuința lor, cu brațele nesfârșite dedesubtul lor ca să-i sprijine. El izgonește pe dușman dinaintea lor și așază pe Israel în siguranță și binecuvântare. Ferice de tine, Israele, strigă el: cine este ca tine, un popor izbăvit și ocrotit de Dumnezeu Însuși? Este o notă înălțătoare de încredere pe care să se încheie o viață întreagă de conducere.
Priveliștea de pe Nevo
Moșe urcă apoi din câmpiile Moavului (Moab) pe Muntele Nevo, până pe vârful Pisga, din fața Ierihonului. Acolo Dumnezeu îi arată întreaga Țară a Făgăduinței întinsă înaintea ochilor lui, de la Gilad până la Dan, peste ținuturile triburilor de miazănoapte și de miazăzi, și până la orașul palmierilor, Ierihon, și câmpia de dedesubt. Aceasta, îi spune Dumnezeu, este țara jurată lui Avraham (Avraam), Yițhak (Isaac) și Yaakov (Iacov) pentru urmașii lor. Dumnezeu l-a lăsat pe Moșe să o vadă cu propriii ochi, și totuși el nu va trece dincolo ca să intre în ea. Clipa cuprinde deopotrivă împlinire și o tăcută întristare.
Trecerea lui Moșe
Acolo, în țara Moavului, Moșe, slujitorul lui Dumnezeu, moare la vârsta de o sută douăzeci de ani, prin gura lui Dumnezeu, ceea ce tradiția înțelege ca pe o trecere printr-un blând sărut dumnezeiesc. Dumnezeu Însuși îl îngroapă în vale, și până în ziua de azi nimeni nu știe locul mormântului său. Deși a ajuns la o asemenea vârstă, ochii lui nu sunt slăbiți și puterea lui nu s-a stins. Israel îl plânge treizeci de zile, iar Yehoșua (Iosua), umplut de duhul înțelepciunii fiindcă Moșe își pusese mâinile peste el, ia asupra sa conducerea. Tora îi dă lui Moșe ultimul cuvânt de laudă: niciodată nu s-a mai ridicat în Israel un profet ca el, pe care Dumnezeu l-a cunoscut față în față și care a înfăptuit înaintea întregului Israel semnele și minunile puternice pe care nimeni nu le-a egalat.