Șabatul și o inimă binevoitoare
Moșe (Moise) strânge întreaga comunitate și începe, înainte de orice zidire, cu Șabatul: șase zile pentru muncă, dar a șaptea o zi sfântă de odihnă pe care nici măcar lucrarea sfântă a Sanctuarului nu o poate călca. Apoi el cere daruri, iar poporul răspunde cu o dărnicie copleșitoare, aducând aur, argint, aramă, lână vopsită, in subțire, piei, untdelemn și pietre scumpe. Bărbați și femei dau de bunăvoie, din inimă, până când meșterii vestesc că este mai mult decât destul, iar Moșe trebuie să spună poporului să se oprească. Națiunea care odinioară și-a dat aurul unui vițel îl toarnă acum de bunăvoie într-o casă pentru Dumnezeu.
Înțelepciune spre a zidi
Dumnezeu îi alege pe doi meșteri mari, Bețalel (Bețaleel) din tribul lui Iuda și Oholiav (Oholiab) din tribul lui Dan, umplându-i cu înțelepciune, iscusință și darul de a-i învăța pe alții. În jurul lor se strânge un atelier de meșteri talentați, bărbați și femei deopotrivă punându-și priceperea în slujba lucrării sfinte. Fiecare mână binevoitoare își găsește un loc în lucrare. Ceea ce a început ca un plan divin trece acum în meșteșug omenesc.
Sanctuarul și vasele sale
Meșterii zidesc structura însăși: covoarele țesute și acoperitorile în straturi ale cortului, scândurile îmbrăcate în aur așezate în tălpi de argint și perdeaua care desparte încăperea cea mai lăuntrică. Bețalel făurește vasele sfinte, Chivotul cu heruvimii săi, Masa pentru pâinea prezentării, Menora de aur curat și altarul de aur pentru tămâie. Afară el face marele altar de aramă și ligheanul, făurit din oglinzile pe care le dăruiesc femeile, și închide totul într-o curte de pânze de in. Bucată cu bucată, fiecare parte a Mișkanului este gata.
O socoteală cinstită
Când se deschide a doua parte, Tora se oprește ca să dea o socoteală deplină a materialelor: totalurile de aur, argint și aramă și cum a fost folosit fiecare mai exact. Argintul din jumătățile de șekel ale recensământului devine tălpile de sub pereți, în timp ce aurul și arama sunt lucrate în vase și în ferecături. Această socoteală limpede nu lasă loc de îndoială asupra comorilor încredințate lui Moșe. Chiar și în slujba lui Dumnezeu, Tora stăruie asupra cinstei depline.
Lucrarea este isprăvită
Veșmintele preoțești sunt țesute în continuare, efodul și pieptarul înstelat cu pietre, mantia cu clopoței și rodii, și placa de aur inscripționată Sfânt pentru Dumnezeu, fiecare făcută întocmai cum a poruncit Dumnezeu. În sfârșit, poporul aduce întregul Sanctuar la Moșe, fiecare scândură, vas și veșmânt așezat înaintea lui. El le cercetează pe toate, vede că a fost făcut întocmai cum a poruncit Dumnezeu și binecuvântează poporul pentru lucrarea lor credincioasă. O națiune odinioară sfărâmată de vițelul de aur stă acum din nou întreagă în jurul unei sarcini împlinite.
Slava coboară
În ziua întâi a lunii Nisan, la un an după Exod, Moșe ridică Mișkanul, punând fiecare parte la locul ei și sfințind pe Aharon (Aaron) și pe fiii săi pentru slujbă, făcând totul întocmai cum poruncise Dumnezeu. Când lucrarea este isprăvită, un nor se așază peste Cortul Întâlnirii, iar slava lui Dumnezeu umple Sanctuarul, atât de copleșitor încât Moșe însuși nu poate intra. De atunci înainte, norul se odihnește peste el ziua și focul noaptea, călăuzind pe Israel în călătoriile lor. Astfel Cartea Exodului se sfârșește cu Dumnezeu locuind văzut în mijlocul poporului Său.