Stați cu toții
Citirea începe cu întregul Israel stând laolaltă înaintea lui Dumnezeu ca să intre în legământul Său: conducători și bătrâni, bărbați, femei și copii, până la tăietorul de lemne și la cel care scoate apă. Nimeni nu este lăsat pe dinafară, și în chip uimitor legământul leagă nu numai pe cei de față, ci și fiecare generație care avea să vină. Moșe avertizează împotriva rădăcinii ascunse a idolatriei și împotriva celui care își închipuie în taină că poate urma propria inimă încăpățânată și tot să găsească pace. El deosebește apoi cele ascunse, care sunt ale lui Dumnezeu, de cele descoperite, care sunt ale lui Israel și ale copiilor lui, ca să trăiască după ele.
Întoarcere și alegerea vieții
Legământul lasă loc uneia dintre cele mai pline de nădejde făgăduințe ale Torei. Chiar risipiți la marginile pământului, prevestește Moșe, poporul poate lua exilul la inimă, se poate întoarce la Dumnezeu din toată inima și poate fi adus acasă cu inimi făcute noi. El îi încredințează că acest mod de viață nu este departe în ceruri sau dincolo de mare, ci foarte aproape, în gura lor și în inima lor. Chemând cerul și pământul ca martori, el pune înaintea lor viața și moartea, binecuvântarea și blestemul, și îi îndeamnă din toată puterea să aleagă viața.
Rămasul bun al lui Moșe
Acum începe Vayeleh, iar tonul se schimbă spre despărțire. Moșe spune poporului că are o sută douăzeci de ani și nu-i mai poate scoate și aduce înapoi, și că Dumnezeu i-a spus că nu va trece Iordanul. Totuși, el îi liniștește: Dumnezeu Însuși va merge înaintea lor, iar Yehoșua îi va duce dincolo, spre biruință. Chemând pe Yehoșua în față, înaintea întregului Israel, Moșe îl însărcinează să fie tare și curajos, făgăduind că Dumnezeu nu-l va părăsi și nici nu-l va lăsa.
Tora încredințată
Moșe scrie această Tora și o dă preoților și bătrânilor care poartă Chivotul. El poruncește ca, o dată la șapte ani, în anul sabatic la sărbătoarea Sucot, întreaga națiune să fie adunată, bărbați, femei, copii și străini, ca să audă Tora citită cu glas tare, ca să învețe să-L cinstească pe Dumnezeu. În această mare adunare, cunoscută mai târziu ca Hakhel, fiecare suflet devine iarăși un învățăcel. Învățătura scrisă este menită să fie moștenirea împărtășită a întregului popor, niciodată avutul câtorva.
Un cântec ca mărturie
Dumnezeu cheamă pe Moșe și pe Yehoșua la Cortul Întâlnirii și Se arată într-un stâlp de nor. El prevestește, cu întristare, că după moartea lui Moșe poporul se va abate după dumnezei străini și va călca legământul, și că vor urma vremuri grele. Așa că Dumnezeu îi poruncește lui Moșe să scrie un cântec și să-l învețe pe Israel, o melodie care va dăinui pe buzele lor ca o mărturie cinstită atunci când vor avea cea mai mare nevoie să-și găsească drumul înapoi. Moșe termină de scris Tora și o pune să fie așezată lângă Chivot, apoi adună adunarea ca să audă cuvintele cântecului.